Daca gaseste oameni potriviti, Dumnezeu poate face minuni. Oamenii pot face minuni, daca reusesc sa-L puna la carma pe Dumnezeu care sa-i conduca. Puterea deplina a Duhului, care a rasturnat la inceput lumea, va fi tot asa de utila si in zilele acestea de pe urma. Nevoia universala a Bisericii sunt oamenii a caror miscare spirituala schimba intreaga stare a lucrurilor.
Biserica nu a fost lipsita de astfel de oameni niciodata. Ei impodobesc istoria si formeaza minunile divinitatii Bisericii; exemplul si istoria lor sunt un izvor nesecat de inspiratie si binecuvantare. Rugaciunile noastre ar trebui sa ceara o crestere a numarului si puterii lor.
Ceea ce s-a facut in domeniul spiritual se poate repeta si chiar mai bine; aceasta este parerea Domnului. El zicea: “Adevarat, adevarat va spun, ca cine crede in Mine va face si el lucarile pe care le fac Eu; ba inca va face altele si mai mari decat acestea, pentru ca Eu ma duc la Tatal” (Ioan 14:12). Trecutul nu a epuizat posibilitatile de a face lucruri mari pentru Dumnezeu. Biserica dependenta de trecut in ceea ce priveste minunile, puterea si harul, este o biserica moarta.
Dumnezeu vrea oameni alesi, oameni din care eul si lumea au fost izgoniti printr-o rastignire dureroasa, printr-un esec care a ruinat eul si lumea asa de mult, incat nu a mai ramas nici nadejdea si nici dorinta de a le recapata, oameni care prin acest faliment si prin rastignire s-au întors spre Dumnezeu cu maini curate.
Sa ne rugam cu toata caldura ca promisiunea Domnului, facuta celor ce cer, sa fie mai mult decat infaptuita. – Editura